We don't see the things as they are. We see the things as we are.

Se zice ca: „ajungi sa cunosti un om cand mananci sacul de sare cu el si uneori nici atunci”. E mult adevar in aceste vorbe. Ati observat desigur ca in anumite situatii avem tendinta de a infrumuseta un pic realitatea pentru a o apropia de doleantele noastre sau de cele ale interlocutorului. Uneori accentuam acele calitatii care aproape lipsesc, alteori ascundem altele pentru ca credem ca ele nu corespund imaginii pe care celalalt o asteapta de la noi.

In multe cazuri facem acest lucru inconstient, pentru ca avem cu toti in noi dorinta de a fi placuti, admirati, doriti. Au fost desiguri cazuri in care o persoana care parea foarte retinuta, „rece” sa fie de fapt sensibila, empatica, amuzanta; la fel cum desigur ati intalnit persoane care pareau atat de sigure de ele, incat nimic nu parea sa le atinga si de fapt ele erau mai pline de indoieli decat ceilalti, nesigure pe ele. Si desigur ati intalnit persoane ce pareau sovaielnice, retinute care de fapt aveau in minte foarte clar ce doresc, cu o buna incredere in sine.

Des ne conformam la imaginea pe care lumea si-a facut-o despre noi, indiferent daca ea este cea reala sau nu. Simtim nevoia sa parem mai inteligenti, mai corecti, mai buni sau in unele cazuri sa parem mult mai cinici, duri decat suntem in realitate. In primul caz de obicei facem asta ca sa atragem aprobarea celor din jur, in al doilea e felul nostru de a tine oamenii la distanta, astfel ne simtim in siguranta.

Cred ca cel mai greu este sa acceptam ca nu suntem asa cum credeam noi ca suntem, ca imaginea de sine era una deformata. Exista cazuri in care alegem sa nu vedem asta toata viata, si chiar si atunci cand o facem nu dorim sa schimbam ceva. Acceptarea propriilor limite este de multe ori dureros, mai ales atunci cand in imaginatia noastra noi eram cu totul alfel. Ce este si mai trist este ca atata vreme cat nu ne acceptam asa cum suntem nu ne putem dezvolta, impaca cu noi.

De obicei intuitia sau Micul Profesor, pe care fiecare il avem in noi este cel care ne spune ca lucrurile nu stau chiar asa cum am vrea noi, daca alegem sa il luam in seama sau nu depinde doar de noi. Sa mentii o imagine care nu corespunde realitatii cere foarte mult efort, si cumva te lupti cu tine, avand in tine senzatia ca e o parte care lipseste.

Am fost multa vreme o persoana rationala, care inlatura sentimentele ca fiind ceva ce nu se incadra in parametrii mei „normali”; in timp am ajuns sa ma cunosc si treptat sa imi accept si partea aceea care nu avea nici un sens, adica sentimentele. La inceput a fost un pic infricosator, era un lucru total strain pentru mine, insa mi-am permis sa simt din ce in ce mai mult si am regasit ceea ce cautam de multa vreme, pe mine asa cum eram, cu calitatii si cu defecte. Acum pot spune ca sunt cazuri in care fac afirmatii fara sa stiu de ce; insa sunt convinsa ca sunt corecte si de obicei situatia se dovedeste a fi fost evaluata corect, cel mai important este faptul ca simt o liniste ca aceea pe vremea cand eram copil. 🙂

Cat de mult conteaza aparentele in viata fiecaruia? Cat de mult dorim sa vedem si sa accepta realitatea? Cred ca e optiunea fiecaruia. Voi ce parere aveti?

O saptamana usoara fiecaruia!
Cris

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: