We don't see the things as they are. We see the things as we are.

Archive for Ianuarie, 2014

Viata

Zilele trecute citeam cateva randuri… nu cred ca am dat like… poate, nu stiu, insa mesajul l-am tinut minte… ca nu conteaza cat trece timpul, unele rani nu se vindeca, ci doar noi crestem si privim lucrurile diferit.
Si mi-a ramas in minte… Ma gandeam oare… e asa? Oare se inseala? … insa se pare ca avea dreptate… durerea ramane aceeasi, aceeasi zvacnet de durere, doar noi suntem altii, invatam sa ramanem calmi chiar si atunci cand ar trebui sa ne infuriem, invatam sa zambim chiar si cand plangem in interior, invatam sa lasam lucrurile ce conteaza sa ni se scurga printre degete doar pentru ca stim ca cu cat vom lupta mai mult sa le retinem, cu atat mai repede vor luneca, ni se vor scurge printre degete asa cum cum apa se scurge din pumnul nostru inchis, picatura cu picatura… si putem sa ne uitam la pumnul nostru inchis din care ea se scurga sau sa o lasam sa se scurga usor, bucurandu-se pentru o clipa de racoarea ce ne-o aduce ea intr-o zi insorita. Noi decidem. 🙂
(mai mult…)

Lectie de viata

Cand zicem ca am invatat destul, ca am crescut destul de mult, vine viata sa ne mai invete ceva. In cazul meu a fost chiar neobisnuit… de ce? Eu, nu sunt fan al jocurile on line. Chiar le credeam pierdere de timp, insa m-am gandit ca voi avea un subiect comun cu prietenul meu deci… de ce nu? Apoi jocul m-a adus in preajma unor oameni interesanti.. am gasit acolo lacomie, coruptie, jocuri de culise ca si in lumea reala… insa si oameni cu care am avut ce sa discut, chiar daca diferentele intre noi teoretic erau mari, varsta, zona de interese etc…
(mai mult…)

Am invatat…

Pentru ca lumea inca doarme prin casa, ascult muzica si ma gandesc la cat de mult m-am schimbat… si cat de multe am descoperit despre mine in ultima vreme. Stiam ca am o capacitate de munca foarte mare, ca dureaza pana ma decid insa o data pornita nu ma opresc decat atunci cand am terminat, chiar daca asta uneori ma costa… Insa am mai descoperit si altele…
(mai mult…)

Din viata animalelor

catel-bolnavIn ultima perioada (cam o luna jumatate asa) am simtit ca ma dau intr-un roller coaster, cu momente in care am zic ca renunt si altele in care m-am agatat cu putere de speranta. De ce? La inceputul lunii trecute am descoperit ca catelul meu are o tumoare. De unde si cum? De la monta! (atentie propietarilor de masculi, da cainii pot lua boli venerice).

In primavara anului trecut cuc a fost la monta, la vreo 2-3 saptamanii dupa am fost la veterinar pentru ca am observat niste peste ciudate pe burtica lui, respectiv pe penis o iritatie. Veterinarul mi-a dat ceva pentru iritatie, si mi-a zis ca la cei 7 ani ai lui, catelul e batran si deci au inceput problemele cu prostata. Asa ca am tot fost de la un veterinar la altul, am urmat tratamente pentru prostata si ne-am gandit cu argumente pro sau contra daca sa il castram sau nu.
(mai mult…)

Trenul

TrenCand eram copil obisnuiam sa calatoresc rar, adevarat, insa calatoaream… cu trenul, drumuri lungi si pline de aventuri, deci asteptam nerabdatoare pe peron sa vina… el, trenul…. si imi tot verificam biletul, ma uitam sa vad la ce peron vine si ma intrebam oare cu cine voi nimeri in compartiment? Stiam ca drumul va fi dificil, insa cumva parca suieratul lui, leganatul rotilor mai indulcea oboseala drumului.

Si acum sunetul lui, al trenului imi aduce aminte de bunici (il auzeam seara din gradina lor si ma intrebam… oare unde merge? oare la ce se gandesc oamenii din el? ce ganduri ii framanta?) nu am aflat niciodata raspunsul, insa sunetul lui ma va readuce intotdeauna la soarele ce apune in gradina bunicilor… la momentul tarziu din noapte cand toti dorm in compartiment si la gandurile mele ce zboara spre alte taramuri…

Stiu ca fiecare isi creeaza propriile ancore, ca fiecare face fata la realitate cum poate, ca suntem fiinte foarte rezistente si ca in mod surprinzator putem face la mai multe decat puteam noi crede sau spera… si da, asa si e… in momentele de durere, de tristete… ne agatam de imagini, sunete, locuri. E ca si cum am invata din nou sa mergem… in fiecare zi o facem in mod firesc si nu ne punem problema ca daca vreau sa inaintez, am nevoie sa pun un picior inaintea altuia, doar o facem, pentru… ca asa e firesc! Insa ce te faci… atunci cand brusc esti cu piciorul in aer si te intrebi… oare eu unde sa il pun jos? Si de ce sa il ridic pe celalalt?

Astazi am nevoie sa ma urc din nou in tren, sa ma ascund in compartiment, sa ascult conversatia partenerilor din drum, sa urmaresc imaginile ce se perinda pe geam si sa visez… 🙂

Cris

Strop de roua

Fir_Iarba_Cu_Roua_bigUndeva in lumea asta mare, exista pace si liniste … inca nu am gasit acel loc, insa sper ca intr-o zi sa ajung acolo, pana atunci stau si astept… ce? Nu stiu … poate ca eu sa ma schimb… sa nu mai fiu asa visatoare, sa nu mai fiu asa de sensibila… poate ca intr-o zi o sa cresc mare. Cat de greu este sa cresti?

Greu, e greu sa cresti… pentru ca ar insemna sa renunt la o parte din mine, si mi-a fost asa greu sa raman unde sunt, sa ma pot opri din drum sa zambesc unui copil ce se plimba cu bicicleta si o intreaba pe mama tot felul de lucruri ce te fac sa te intrebi… da… are dreptate oare de ce oamenii zambesc cand sunt fericiti?
(mai mult…)