We don't see the things as they are. We see the things as we are.

Archive for Decembrie, 2014

Salata de ton

O salata foarte buna, foarte simpla si foarte usoara este urmatoarea (primita de la Dorina, multumesc!)

-3/ 4 conserve de ton bucati (nu luati maruntit e oribil, bucatii e foarte bine)
-1 ceapa tocata
– 1 buc lamaie sau jumatate (eu am pus jumatate doar era foarte zemoasa)
-2-3 linguri maioneza
-sare, piper dupa gust
(mai mult…)

Am crezut ca cel mai dureros lucru e sa vezi ca cel de langa de tine se stinge si tu nu poti face nimic… doar sa stii ca ai facut tot ce poti… si poti doar sa astepti… si ca dincolo de aia nu e nimic ce tine de tine… si ca poti doar sa simti ca durerea lui e a ta, sa speri ca trece si ca va fi bine.

Insa m-am inselat! Cel mai dureros lucru e… sa ai dreptate. E acel punct in care realizezi ca logica ta e valida! Si ca ce credeai tu se va intampla… se intampla… ca indiferent daca e stanga sau dreapta oricum finalul e acelasi… si tu…poti doar sa stai sa te uiti… si pentru prima oara… ai vrea sa te poti minti… acela e cel mai dureros moment.

E ciudat cum spunem: acesta e cel mai naspa moment, e maximum de durere ce il pot suporta, insa de fapt avem un instinct de supravietuirea foarte puternic. Putem duce mai multe decat credeam…

Acum ma uit la farfuria de farmituri.. e painea ce am facut-o bucati in timp ce vorbeam la telefon… e disperarea, furia, tacerea in care s-au farmitat sentimentele… de ce oare macar uneori ratiunea nu se lasa invinsa? De ce miracole nu se intampla?
😦
Cris

2014 – cateva lectii de viata

A fost un an interesant, din toate punctele de vedere, pot zice ca m-am descoperit,ca am crescut mai mult decat in ultimii ani… De ce? A fost anul in care am cunoscut durerea, disperarea… si apoi iar speranta… anul in care am taiat lanturi ca sa pot zbura, in care mi-am acceptat limitarile si apoi am fost uimita de calitatile mele; a fost un an plin.

A inceput furtunos… prima lectie? Cel care a fost alaturi de mine la atat de multe etape, cainele mele, se lasa rapus de boala si indiferent de medicamente, doctori, mergea inapoi… iar eu puteam doar sa asist neputincioasa la chinurile lui… Stiam ca va murii intr-o zi, insa mi-a fost atat de greu sa inteleg ca uneori viata ne pragateste surprize si acel cantec final… nu il alegem noi. Insa si-a revenit si dupa o noua decadere… a fost din nou cuc: rasfatat, marait, protector, lipicios… din nou el! 🙂

Am invatat ca sunt unele pierderi ce nu pot fi prevazute, si indiferent cat crezi ca esti pregatit, tot te vor lua prin surpindere… si ca sunt momente in care poti face un singur lucru sa iei o hotarare sperand ca e cea corecta si chiar daca s-ar putea sa fie gresita. Ce m-a suprins? Singuratatea. Uneori oameni pe care sperai sa te bazezi se pot dovedi mai inspaimantati ca tine, mai nesiguri pe ei decat esti tu. Ce poti face atunci? Sa speri. Sa stii ca ai facut ce trebuie si ca dincolo de asta numai tine de tine.

A doua lectie? Ca da dragostea, poate fi dulce, frumoasa, insa nu e de ajuns si ca de ce ai nevoie e sa fii tu insuti, sa iti stii valoarea si sa nu iti fie teama sa te ridici in picioare si sa zici: asta nu e ok pt mine. Ca uneori ca sa supravietuiesti faci compromisuri, insa si din ele inveti cate ceva. Ce e cel mai important in tot acel vartej de sentimente si evenimente? Sa nu te pierzi pe tine. Sa iti ramai tie insuti fidel/a. Stiu, e greu… sa te imparti intre ce vrea lumea de tine, ce cred apropiatii/ rudele ca e bine pentru tine si ce simti tu. Insa la final singura care traieste viata ta esti tu.
(mai mult…)