We don't see the things as they are. We see the things as we are.

Lamaia

Din categoria ce am mai facut vara asta as numara: peste o saptamana de apa calduta cu lamaie pe stomacul gol dimineata la prima ora. De ce? „Apa caldă cu lămâie, consumată cu 30 de minute înainte de masă, are rolul de a da o mână de ajutor acidităţii gastrice prin creşterea nivelulului acestei acidităţi, dat fiind că lămâia are astfel de proprietăţi. Astfel, se îmbunătăţeşte procesul de digestie al alimentelor care urmează să fie consumate. În concluzie, atâta timp cât lămâia este bine tolerată (unele persoane pot avea arsuri digestive în urma consumului de lămâi), se poate folosi ca ajutor înainte de mesele de dimineaţă şi prânz, cele mai consistente din zi.”
Un pahar cu apă amestecată cu suc de lămâie are doar 25 de calorii, însă prezintă numeroase beneficii: aport crescut de calciu, potasiu, vitamina A, C, fier şi fibre pectinice (solubile – prezente în special în mere, fasole, morcovi, ovăz, in, sfeclă, seminţe de susan etc.) – care ajută la absorbţia nutrienţilor, controlează nivelul de colesterol, previn constipaţia, conferă saţietate pe termen lung şi ajută la slăbit.
Pe termen lung? Sa introduc acest obicei inainte de masa de pranz, insa pasi micuti spre succes 🙂
Tot in alimentatie am introdus de ceva timp iaurtul, uneori il mananc simplu alteori il combin cu cereale. Peste as vrea sa zic ca mi-am tinut intentia initiala de a manca o data pe saptamana insa as minti… ce am facut in schimb a fost sa cresc numarul salatelor. Deci per ansamblu stau bine cu planul meu de a avea grija de corpul meu din acest punct de vedere.
Voi? Cine a mai incercat sa schimbe ceva in dieta zilnica si cu ce rezultate?
Cris

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: