We don't see the things as they are. We see the things as we are.

Archive for the ‘Cuplu’ Category

Iubesc… camerele goale

Iubesc camerele goale. Azi am descoperit asta. De ce? Poate pentru ca sunt pline de promisiuni. Poti sa le umpli cu ce vrei tu! Lucruri bune sau rele, amintiri ce te fac sa zambesc, flori, animale, copiii… sau pur si simplu sa le lasi goale sa vezi cu ce le vei umple pe parcursul vietii. Nu exista reguli. Cine a zis ca… o camera goala nu e frumoasa?
Ce nu e bine la cele pline? E… Simplu… fiind deja pline, unde mai pui noul? Ele aduc doar stagnarea… ce e acolo, va ramane acolo si… cam atat… asa ca intr-un muzeu! Sigur istoria e importanta, pentru ca cel mai bine invatam din greseli… insa la fel de important e sa ne lasam imaginatia sa zboare. Sa creeze ce ar vrea sa creeze si sa nu ii cream bariere… deci… iubesc camerele goale!
(mai mult…)

Ce a insemnat pentru mine terapia?

Mi-a placut sa citesc cartile de psihilogie oferite cu darnicie de prietena mea cand eram copil si am invatat multe lucruri folositoare din ele, insa am ajuns la un moment dat la un punct in care am realizat ca am nevoie de mai mult ajutor decat imi poate oferi o carte, deci m-am decis sa imi iau „problema” (in acel moment un mariaj nefunctional) si sa merg cu ea in terapie.

Daca va asteptati ca terapeutul sa va ofere vreo reteta magica de succes va inselati, rolul lui e sa va ajute sa descoperiti ceea ce oricum stiati deja, va ghideaza sa aduceti la suprafata ce nu in regula de fapt. Multe dintre actiunile noastre ca si adulti se leaga de noi si deciziile noastre de pe vremea cand eram copii. Ce vreau sa zic cu asta? Cel mai bun exemplu este cel personal si de exemplu in cazul meu: ai mei au divortat, tatal meu a plecat si am ramas singura cu mama mea. Lucra in 3 schimburi si a trebuit sa am grija de sora mea mai mica des, sa ajut la treburile casei asa ca nu am avut timp sa fiu copil, am crescut peste noapte si am devenit partenerul mamei in loc sa fiu fiica ei. Aceasta decizie de a imi asuma mai multe responsabilitatii decat e cazul mi-a determinat si viata de adult si mi s-a parut firesc sa continui sa muncesc in aceeasi ritm.

Consecinta? Am avut nevoie sa invat sa devin copil, sa imi permit sa rad, sa ma joc toate acele lucruri care in mod normal sunt naturale eu le-am invatat. Asa cum oamenii invata o limba straina, asa am invatat eu cum sa fiu copil, etapa cu etapa cu ajutorul terapeutului meu.
(mai mult…)

Galuste si… flexibilitate!

Zilele trecute citeam o carte… incepea prin a face diferenta intre oamenii cu mentalitatea flexibila si cei cu mentalitatea rigida. Ca tendinta generala este sa ne impotrivim la schimbare, sa ne agatam de ce ne este familiar asta deja o stim… des preferam sa ne agatam de ce ne familiar chiar daca nu ne este benefic decat sa riscam necunoscutul. Insa cat de mult ne costa sa avem o metinalitate inflexibila… la asta nu ma gandisem.

Cum erau recunoscuti cu usurinta cei care aveau o astfel de mentalitate? In primul rand vroiau sa fie mereu primii, perfecti, aveau nevoie de confirmare si reconfirmare ca sunt cei mai buni si ajungeau sa evite orice le poate starbi aceasta ipoteza, preferand aceeasi locuri caldute, insa care le confirmau valoarea.

Cum sareau in evidenta cei cu mentalitatea maleabila? In primul rand prin faptul ca vedeau in fiecare esec o lectie sansa de a invata ceva, iar in fiecare problema sansa de a se perfectiona… Bineinteles ca dupa asta am cazut pe ganduri… ca obisnuiam sa intru in prima categorie, asta era clar… insa ma intrebam… oare am ramas tot acolo? Un esec ma motiveaza sau ma face sa cred ca nu sunt destul de buna? Grea intrebare. Nu puteam fi obiectiva asta e clar!
(mai mult…)

2014 – cateva lectii de viata

A fost un an interesant, din toate punctele de vedere, pot zice ca m-am descoperit,ca am crescut mai mult decat in ultimii ani… De ce? A fost anul in care am cunoscut durerea, disperarea… si apoi iar speranta… anul in care am taiat lanturi ca sa pot zbura, in care mi-am acceptat limitarile si apoi am fost uimita de calitatile mele; a fost un an plin.

A inceput furtunos… prima lectie? Cel care a fost alaturi de mine la atat de multe etape, cainele mele, se lasa rapus de boala si indiferent de medicamente, doctori, mergea inapoi… iar eu puteam doar sa asist neputincioasa la chinurile lui… Stiam ca va murii intr-o zi, insa mi-a fost atat de greu sa inteleg ca uneori viata ne pragateste surprize si acel cantec final… nu il alegem noi. Insa si-a revenit si dupa o noua decadere… a fost din nou cuc: rasfatat, marait, protector, lipicios… din nou el! 🙂

Am invatat ca sunt unele pierderi ce nu pot fi prevazute, si indiferent cat crezi ca esti pregatit, tot te vor lua prin surpindere… si ca sunt momente in care poti face un singur lucru sa iei o hotarare sperand ca e cea corecta si chiar daca s-ar putea sa fie gresita. Ce m-a suprins? Singuratatea. Uneori oameni pe care sperai sa te bazezi se pot dovedi mai inspaimantati ca tine, mai nesiguri pe ei decat esti tu. Ce poti face atunci? Sa speri. Sa stii ca ai facut ce trebuie si ca dincolo de asta numai tine de tine.

A doua lectie? Ca da dragostea, poate fi dulce, frumoasa, insa nu e de ajuns si ca de ce ai nevoie e sa fii tu insuti, sa iti stii valoarea si sa nu iti fie teama sa te ridici in picioare si sa zici: asta nu e ok pt mine. Ca uneori ca sa supravietuiesti faci compromisuri, insa si din ele inveti cate ceva. Ce e cel mai important in tot acel vartej de sentimente si evenimente? Sa nu te pierzi pe tine. Sa iti ramai tie insuti fidel/a. Stiu, e greu… sa te imparti intre ce vrea lumea de tine, ce cred apropiatii/ rudele ca e bine pentru tine si ce simti tu. Insa la final singura care traieste viata ta esti tu.
(mai mult…)

Primii pasi

Unul dintre lucrurile pe care le gasesc cel mai dificile in viata sunt primi pasi, indiferent ca vorbim de o noua cariera, invatarea unei limbi straine, o noua relatie, un nou proiect; inceputul e un amestec de entuziasm, efort, teama de esec, etc.
Fiecare face fata diferit, unii refuza sa se implice, sperand ca nu vor fi obligati sa o faca, altii se avanta cu mult entuziasm si realizeaza pe parcurs in ce s-au bagat, altii inainteaza prudent incercand sa vada unde ar fi cel mai bine sa puna piciorul ca drumul sa fie cat mai usor.
(mai mult…)

Ce ar trebui sa facem sau… sa nu facem intr-o relatie de durata

Dupa un mariaj esuat si cateva relatii sau tentative de relatie, m-am gandit sa imi scriu cateva reguli de care ar trebui sa tin cont daca imi doresc o relatie de durata, care ar fi acestea?
(mai mult…)

Imaginea

Unul dintre lucrurile care mi-a atras atentia in ultima vreme, este cat de mult ne chinui sa pastram o anume imagine chiar daca ea nu e deloc reala. Avem o anume parere despre noi si ne agatam de ea, chiar daca ea nu mai isi mai are deloc corespondentul in realitate. Daca asta inseamna sa ne prefacem, sa alteram adevarul, uneori chiar sa mintim pentru a pastra aparentele o facem.

Uneori o facem pentru ca ceilalti asteapta asta de la noi, alteori pentru chiar si noua ne este atat de greu sa intelegem, sa ne vedem asa cum suntem. Unii dintre noi se mint pe ei insusi toata viata, aleg acele particele din ce ii inconjoara ce se vor potrivi cu ceea ce isi doresc. (am observat ca in mod deosebit noi, romani avem tendinta de a ne concentra mai mult pe imagine decat pe calitatea omului)

Cu toti stim ca intr-o relatie foarte importanta este comunicarea, cu toate aceastea des datorita ideilor preconcepute (gen daca esti femeie obligatoriu casa trebuie sa fie curata, ca altfel ce zice lumea??) scapam acest element important din vedere. Deci in loc sa ne aranjam frumos ca ne vedem cu persoana iubita, noi facem curatenie in casa si daca sunteti ca si mine foarte ocupati in cursul saptamanii atunci clar sambata va fi pentru mancare, curatenie, cumparaturi, etc… pe cand terminam cu curatenia suntem atat de obosite incat… avem chef de orice mai putin sa ne vedem cu EL.
(mai mult…)

Iubirea la 30 si…

Cand suntem adolescenti aroma dragostei este intensa, are parfumul lacrimioarelor, intensitatea soarelui, muzica izvorului de munte. Cand mai inaintam in varsta lucrurile se schimba, radem la amintirea povestile noastre de dragoste, de dramatismul lor, insa pierdem o data cu asta si bucuria de a savura fiorul ei, de a te bucura de un mesaj de dragoste de la persoana iubita, de a te simti implinita de lucrurile marunte, care ajungem sa le consideram ca fiind ceva normal. O felicitare cu o poezie de dragoste, o melodie dedicata? Banal, cate nu ai primit pana la sa zicem.. 30 de ani?

Si cu toate astea iubirea la orice varsta are farmecul ei. Sigur, ia forme cu totul altfel decat ne asteptam. De obicei ne creeam o imagine mentala legate de cum ar „trebui” sa arate persoana iubita, unii dintre noi ne centram puternic pe felul cum arata, cum se imbraca, cum se misca; altii pe frumusetea interioara, pe felul in care se poarta cu noi, pe valorile comune impartasite, pe telul comun. Altii le combina pe amandoua si cauta omul perfect: sa arate bine, sa fie bogat, sa fie cu studii, sa fie necasatorit, sa nu aibe copii… etc. Cu cat inaintam in varsta cu atata ridicam mai mult stacheta sau… din contra ne apuca disperarea ca timpul trece si suntem pregatite sa facem compromisuri chiar si atunci cand poate nu ar trebui.

La 30-40 de ani majoritatea avem deja parerea formata despre viata, despre cum ne asteptam ea sa fie si suntem dispusi sa riscam mai putin, sa facem mai putine compromisuri, cicatricile vietii si-au pus deja amprenta si nu ne prea dorim sa ne parasim zona de comfort.
(mai mult…)

„Eu, tu, noi”

„Rasfoind” zilele trecute blogurile favorite, ma uitam cine a mai scris, ce a scris si cum si-au inceput anul… si am ajuns si la http://www.psihologiepractica.ro/, unde am citit despre o initiativa ce m-a bucurat, sub titlul „Eu, tu noi” a fost lansat un grup de dezvoltare personala, axat pe problematica relatiilor si a interactiunii umane, subiect pe care il gasesc foarte interesant.

V-am mai scris si cu alte ocazii despre binefaceriile terapiei, si ca am constat asta „pe propia” piele cat de folositoare poate fi, deci va recomand cu caldura aceasta metoda de a va rezolva dilemele. Nu pot zice ca viata mea s-a schimbat peste noapte, insa cu siguranta am reusit sa ma inteleg mai bine si sa imi imbanatatesc relatiile cu cei din jur.

Sigur, un grup de terapie este un pic diferit de terapia in 2 doar tu si terapeutul, insa eu as privi-o ca pe o modalitate a de afla lucruri noi, de a intalnii oameni care poate au trecut print-o experienta similara cu a mea, a de imi a afla raspunsul la intrebarile ce va framanta.

Daca ce v-am zis vi se pare interesant, va invit sa intrati pe blog si sa aflatii mai multe informatii, despre cand si unde se va desfasura aceast grup.
O zi frumoasa tuturor!
Cris

Relatiile… de ce?

Am fost intotdeauna fascinata de relatiile dintre oamenii, despre felul in care se formeaza unele legaturi, se desfac prietenii si se refac, uneori anumite persoane ne hranesc o anume nevoie in noi, ea fiind implinita mergem apoi mai departe si treptat ne intrebam cate de multe am eu in comun cu aceasta persoana?

Lasand la o parte afinitatile gen: setul de valori comune, chimia, impartirea aceluiasi hobby, aceeasi tel final, momentul si locul as zice ca sunt iar foarte importante.

In mod suprinzator daca ele nu sunt atunci cand simtim nevoia, restul devine brusc lipsit de importanta. Si uite asa persoane care nu au nimic in comun, isi impletesc viata doar pentru ca simt nevoia aceeasi apropierii, pentru ca poarta in ei aceeasi foame de contact uman, sau pur si simplu pentru ca isi doresc aceeasi lucru si momentul este cel oportun pentru amandoi.
(mai mult…)