We don't see the things as they are. We see the things as we are.

Archive for the ‘Eu’ Category

Galuste si… flexibilitate!

Zilele trecute citeam o carte… incepea prin a face diferenta intre oamenii cu mentalitatea flexibila si cei cu mentalitatea rigida. Ca tendinta generala este sa ne impotrivim la schimbare, sa ne agatam de ce ne este familiar asta deja o stim… des preferam sa ne agatam de ce ne familiar chiar daca nu ne este benefic decat sa riscam necunoscutul. Insa cat de mult ne costa sa avem o metinalitate inflexibila… la asta nu ma gandisem.

Cum erau recunoscuti cu usurinta cei care aveau o astfel de mentalitate? In primul rand vroiau sa fie mereu primii, perfecti, aveau nevoie de confirmare si reconfirmare ca sunt cei mai buni si ajungeau sa evite orice le poate starbi aceasta ipoteza, preferand aceeasi locuri caldute, insa care le confirmau valoarea.

Cum sareau in evidenta cei cu mentalitatea maleabila? In primul rand prin faptul ca vedeau in fiecare esec o lectie sansa de a invata ceva, iar in fiecare problema sansa de a se perfectiona… Bineinteles ca dupa asta am cazut pe ganduri… ca obisnuiam sa intru in prima categorie, asta era clar… insa ma intrebam… oare am ramas tot acolo? Un esec ma motiveaza sau ma face sa cred ca nu sunt destul de buna? Grea intrebare. Nu puteam fi obiectiva asta e clar!
(mai mult…)

2014 – cateva lectii de viata

A fost un an interesant, din toate punctele de vedere, pot zice ca m-am descoperit,ca am crescut mai mult decat in ultimii ani… De ce? A fost anul in care am cunoscut durerea, disperarea… si apoi iar speranta… anul in care am taiat lanturi ca sa pot zbura, in care mi-am acceptat limitarile si apoi am fost uimita de calitatile mele; a fost un an plin.

A inceput furtunos… prima lectie? Cel care a fost alaturi de mine la atat de multe etape, cainele mele, se lasa rapus de boala si indiferent de medicamente, doctori, mergea inapoi… iar eu puteam doar sa asist neputincioasa la chinurile lui… Stiam ca va murii intr-o zi, insa mi-a fost atat de greu sa inteleg ca uneori viata ne pragateste surprize si acel cantec final… nu il alegem noi. Insa si-a revenit si dupa o noua decadere… a fost din nou cuc: rasfatat, marait, protector, lipicios… din nou el! 🙂

Am invatat ca sunt unele pierderi ce nu pot fi prevazute, si indiferent cat crezi ca esti pregatit, tot te vor lua prin surpindere… si ca sunt momente in care poti face un singur lucru sa iei o hotarare sperand ca e cea corecta si chiar daca s-ar putea sa fie gresita. Ce m-a suprins? Singuratatea. Uneori oameni pe care sperai sa te bazezi se pot dovedi mai inspaimantati ca tine, mai nesiguri pe ei decat esti tu. Ce poti face atunci? Sa speri. Sa stii ca ai facut ce trebuie si ca dincolo de asta numai tine de tine.

A doua lectie? Ca da dragostea, poate fi dulce, frumoasa, insa nu e de ajuns si ca de ce ai nevoie e sa fii tu insuti, sa iti stii valoarea si sa nu iti fie teama sa te ridici in picioare si sa zici: asta nu e ok pt mine. Ca uneori ca sa supravietuiesti faci compromisuri, insa si din ele inveti cate ceva. Ce e cel mai important in tot acel vartej de sentimente si evenimente? Sa nu te pierzi pe tine. Sa iti ramai tie insuti fidel/a. Stiu, e greu… sa te imparti intre ce vrea lumea de tine, ce cred apropiatii/ rudele ca e bine pentru tine si ce simti tu. Insa la final singura care traieste viata ta esti tu.
(mai mult…)